luni, 17 februarie 2014

Veșnicia unei clipe

E seara-n asfințire,
Și plină-i de povești
Luna printre stele,
Cînd tu în cale-mi ieși.

Frumoasă ești în noapte
Și-n ziuă, ca atare.
Din zări nemărginite
Îți duci pasul agale.

Iar cerul de deasupra,
Sub noi e doar alee
Spre lumea inocentă
Din pieptul tău, femeie.

Și stelele din juru-mi
Își caută stăpînă.
Eu, neatent din fire,
Te țin deja de mînă.

_Ah, ochii tăi, iubito,
Meleagurile mele,
Povești fără de capăt,
Și zei pe toate cele.

Ascultă cum se tremură,
În gînduri vinovate,
Dorința mea umană,
Tăcerea ta din noapte.

_Ce-aș putea să spun,
Cînd noaptea peste mine
Și-a semănat magia
Prin sufletul din tine?

Eu n-aș dori să-ncerc,
Și nici curaj să pot
Să-ți dăruiesc cuvinte,
Cînd tăcerea-nseamnă  tot.

Pe chipul ei, aievea,
Rătăcesc poeme,
Și-n eul meu, poetic,
Cuvintele supreme:

_Mă simt dator, copilo,
În clipa cea de față,
Să-ți fur o sărutare
Din cufărul cu viață.

Îți dau un an la schimb,
Sau zece, cum ți-i placul,
Dar lasă-mă să-mi duc
Cu tine, o clipă, veacul.

Cu ochii ei cei galeși
Și plini de gingășie,
M-acoperă cu farmec
De sfîntă veșnicie.

_Ascultă, tu, tăcerea,
Și las-o să vorbească,
Eu nu vreau veșnicie,
Ci viață omenească.

Eu nu vreau să-mi furi
Sărut, din datorie,
Eu pot să-ți dăruiesc,
O lume, numai ție.

Doar ține-mă de mînă
Și-n clipa ce-o să vie,
Căci astfel noi trăi-vom
O altă veșnicie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu