Poetul contemporan

În nebăgare de seamă, pe noi ne uităm,
Construindu-le în grabă, altora, morminte. 
Ne grăbim să-njurăm, în loc să visăm,
Și astfel îi furăm Poetului cuvinte.

E o lume străină pentru fiecare,
Unde adevărul se stinge cu încetul.
Și cînd iubirea-și pierde din valoare,
Ce-ar mai avea de slăvit Poetul?

Se nasc zilnic copii, genii - chiar deloc,
De aceea pe cărți se așterne praful,
De aceea printre puținii cititori își fac loc
Mai puțini care citesc și astăzi epigraful.

Și-apoi, cine-n lume-ar refuza
Tîlharului să vîndă alfabetul?
Păcat de ce-am avut cîndva,
Căci nefericit, e azi, și trist, Poetul.