Povața mamei

Îmi amintesc cu atîta drag,
De prima zi de școală.
Eram doar un micuț vioi
Cu suflet fără boală.

Și cît de tandru, drăgăstos,
Mă luase, el, de mînă,
Soarele, să mă așeze
Pe calea ce-o să vină.

În jurul meu, numai copii,
De altfel, ca și mine,
Zburdau haotic, rătăcind,
Prin lumea din mulțime.

Am mers alături de un înger.
Îți mulțumesc măicuță!
Îmi amintesc și azi, ca ieri,
Materna ta povață:

"Aurașul mamei drag..."
Și văzu-i din ochi cum scapă
O lacrimă pe fruntea mea.
Era atît de caldă.

"De azi tu vei păși
Pe calea vieții, fie
Să crească numai flori în ea,
Să-ți placă toate, ție.

Dar vreamea trece, te va duce
Nevoia-n altă lume.
De vei cădea, să te ridici
Mai mîndru de-al tău nume.

Să nu uiți nicicînd să fii
Copil, bagă de seamă,
Că n-o să uiți tată să fii,
Că n-o să uiți de mamă!"

Istorie

La răscrucea dintre timpuri,
De pe-un drum bătrîn de țară
Vine-o doamnă-n straie sure,
Cu o cîrjă subsuoară.

Și, abia, mergînd bătrîna,
Că i-s urmele bătute
De atîtea mii de veacuri,
Și războaie, alte sute.

În mijlocul răscrucii,
Ajunsă-n toi de noapte,
Aude cum o-ngînă
O voce dintr-o parte:

_Ia stai femeie-o clipă,
La vorbă, fără teamă,
Că am ceva a-ți cere,
Dar spune, cum te cheamă?


_Din vremea cea dintîi
Adun fără de seamă
Eroi, războaie, pace.
Istorie mă cheamă.

Femeia o fixează
Cu ochii, ca un șarpe.
Și-n glas pătrunzător:
_Să știi, al meu, e Moarte.

Te-nving de mii de veacuri
Și simt, acum, plăcere,
Să-ți spun, pe-ai tăi eroi,
I-am pus, eu, la tăcere.

_Oh Moarte, mă cuprinde
O milă pentru tine,
Că n-o să ai nicicînd
Un suflet să te-aline.

Că storci eroi de viață?
E al tău năduful,
Că n-o să poți nicicînd
Să le iei triumful.

Și-o viață cucerită,
Nu e o victorie,
Atîta timp cît Omul
Are o istorie.