Istorie

La răscrucea dintre timpuri,
De pe-un drum bătrîn de țară
Vine-o doamnă-n straie sure,
Cu o cîrjă subsuoară.

Și, abia, mergînd bătrîna,
Că i-s urmele bătute
De atîtea mii de veacuri,
Și războaie, alte sute.

În mijlocul răscrucii,
Ajunsă-n toi de noapte,
Aude cum o-ngînă
O voce dintr-o parte:

_Ia stai femeie-o clipă,
La vorbă, fără teamă,
Că am ceva a-ți cere,
Dar spune, cum te cheamă?


_Din vremea cea dintîi
Adun fără de seamă
Eroi, războaie, pace.
Istorie mă cheamă.

Femeia o fixează
Cu ochii, ca un șarpe.
Și-n glas pătrunzător:
_Să știi, al meu, e Moarte.

Te-nving de mii de veacuri
Și simt, acum, plăcere,
Să-ți spun, pe-ai tăi eroi,
I-am pus, eu, la tăcere.

_Oh Moarte, mă cuprinde
O milă pentru tine,
Că n-o să ai nicicînd
Un suflet să te-aline.

Că storci eroi de viață?
E al tău năduful,
Că n-o să poți nicicînd
Să le iei triumful.

Și-o viață cucerită,
Nu e o victorie,
Atîta timp cît Omul
Are o istorie.