Mă plictisesc aleile

Mă plictisesc aleile pustii,
Cu frunze copleșite de rugină.
Te-aștept de-o veșnicie ca să vii,
Să nu mă mai privești ca o străină.

Mă plictisesc aleile, pe bune, 
S-a rătăcit pe undeva fiorul,
Ce-a putut la pieptul lui s-adune
Pe cei care vorbesc la "TU" cu dorul.

Mă plictisesc aleile, e greu
Pe ele să mai trec din vreme-n vreme.
Mai vibrează frunze din suspinul tău,
Și-n urma lui, un suflet care geme.

Mă plictisesc aleile, și-i rău
Că n-am putut găsi limbă comună.
Vioara plînge și suspină greu,
E ultimul cuvînt și ultima ei strună.